„Mânca-vor săracii și se vor sătura” - Prima actiune din Noul An 2017 !

Cu multa bucurie si daruire, am revenit in aceasta seara la Centrul de Gazduire Temporara din str. Oasului, unde am oferit o noua masa calda pentru oamenii gazduiti acolo...a fost prima masa din aceast an!

Meniul zilei a fost ciorba de perisoare si piure de cartofi cu carnati fierti...ca intotdeauna, peste 50 de portii din fiecare. Oamenii, multi dintre ei, nou-veniti intre timp, cat noi am fost in mini-vacanta de sarbatori, ne-au asteptat cu nerabdare si s-au bucurat de masa calda delicioasa, pe care au savurat-o pana la ultima portie! Deasemenea, pe langa mancarea pregatita in aceasta seara, fiecare beneficiar al centrului a primit chiloti, ciorapi, maieuri si prosoape sau pijamale, toate produse noi, iar la necesarul din bucatarie, am adaugat castroane si farufurii noi din inox, precum si alte ustensile necesare, iar in sala de mese am adus 5 scaune noi pliante, toate achizitionate cu ajutorul companiei SOFTVISION, carora le multumim pe aceasta cale, pentru ajutorul oferit la acest inceput de an !

Pentru masa oferita astazi multumim doamnelor Corina Ciupea si Anca Alexandra Stuparu, care ne-au si ajutat astazi in bucatarie, alaturi de voluntarii nostri, Camelia Parpucea, Vasile Boanca si parintele Marius Furtuna! Din partea Colegiul Farmacistilor Cluj, am primim desertul din aceasta seara, precum si cd-uri cu muzica populara si cani, pentru beneficiarii centrului! Va multumim tuturor pentru daruirea si disponibilitatea dumneavoastra si ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca jertfa de astazi, daruindu-va in toate, un An Nou Binecuvantat !

Noi, vom continua si in acest an, saptamanal, in fiecare seara de luni si miercuri sa pregatim o masa calda, cu 2 feluri de mancare, acestor oameni sarmani, cat si sa-i vizitam in fiecare zi de sambata cu paine, conserve si alte lucruri de care vor avea nevoie!

Va reamintim tuturor ca singurul scop al acestei activitati saptamanale, este acela de A DA O MANCARE BUNA SI GUSTOASA, UNOR OAMENI NEVOIASI, poate singura masa cu adevarat consistenta din cursul unei saptamani, fara a ne asuma merite sau a cauta multumiri din partea cuiva, fara a face judecati si a trage concluzii asupra situatie dificile prin care trec, ci pur si simplu, cu smerenie si daruire, incercam sa cautam Chipul Domnului in toti acesti frati si surori, care de-acum sunt parte din sufletul si viata noastra! Sfanta Angela (de Foligno), astazi pomenita in calendarul liturgic, povestea smerit despre frumusetea lui Dumnezeu. Si, spune ea, Isus e insotit mereu de 3 ”tovarasi”: saracia, dispretul si suferinta. Acesti tovarasi se tansforma ulterior in criterii prin care noi ne verificam daca suntem, sau nu, pe calea cea buna.Insa aceste calitati le detin (fara uimire), oamenii strazii. In frigul de afara, simtind profund dispretul celorlalti si foamea din stomac, fratii de pe strada, incearca totusi sa supravietuiasca. Si sunt frumosi. Char daca aspectul lor frapeaza. Interiorul insa e de fiecare data luminat !

In acest sens, va invitam sa ne fiti alaturi ca sa putem asigura continuitatea acestor actiuni in favoarea celor mai saraci dintre saraci, care au atata nevoie de sprijinul si bunavointa noastra! Sa aveti pace in suflet si multa lumina in toate! Un An Nou Fericit, cu multe bucurii si impliniri, va dorim tuturor !