
Din mila si bunatatea lui Dumnezeu, cel care adeseori lucreaza prin noi, oamenii, chiar daca noi nu intotdeauna realizam acest lucru, am reusit si in ziua de vineri sa oferim o masa calda, buna si gustoasa ca intotdeauna, fratilor si surorilor noastre gazduiti temporar la Centrul Social de Urgenta.
Meniul zilei a fost paste spiralate carbonara, cu sos de smantana, oua, ciuperci si sunca de porc, toate ingredientele necesare pentru pregatirea celor cca. 50 de portii, fiind oferite prin bunavointa si disponibilitatea prietenei asociatiei noastre, Cecilia Manu ! Bunul Dumnezeu sa te rasplateasca si sa-ti daruiasca haruri multe si putere, in aceasta societate tot mai secularizata si mai indiferenta la suferinta celor din jur !
De asemenea, multumim voluntarelor noastre dragi, Liliana Chelcan, care astazi a venit insotit si de o prietena si Helga Georgeta Stoica, pentru munca depusa azi in bucatarie, la prepararea hranei si pentru toata disponibilitatea si bunavointa lor!
Va asteptam in fiecare saptamana, sa va alaturati cat mai multi, acestei initiative mai mult decat binevenite si sa contribuiti, fiecare dupa posibilitati, ca impreuna sa putem continua sa oferim in fiecare zi de luni si vineri, aceasta masa calda, celor care au mai multa si mai mare nevoie de ea!
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu iubirea sa parinteasca, iar Maica Sfanta, cea a carei inaltare cu trupul si sufletul la Cer, o vom sarbatori peste cateva zile, sa va fie pururi mijlocitoare puternica si Mama iubitoare !
Asociația Misionarii lui Padre Pio © 2016 | Toate drepturile rezervate.