
Pomana ne ajută să vedem în celălalt un frate ! ”Practica pomenii ne ajută să descoperim că celălalt este fratele meu, că ceea ce am nu este numai al meu. Fratele care se prezintă la uşa ta poate că îţi cere ceva ce nu eşti în măsură să-i dai; dar dacă nu poţi să-i dai ceea ce îţi cere,ai grijă să nu-l trimiţi fără ceea ce îi datorezi, adică iubirea."
Suntem în duminica a treia din Postul Mare, iar Isus, după ce în duminicile trecute ne-a arătat puterea sa asupra vrăjmaşului nostru, diavolul, dar şi puterea de a ne reda strălucirea şi măreţia pierdute prin păcat, duminica aceasta Cristos ne cheama sa facem din viata noastra, din trupul nostru, o locuinta placuta lui Dumnezeu! Să ne amintim cuvintele Apostolului: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt” (1Cor 3,16-17). Drumul de pregătire la sărbătoarea Paştelui este luminat de cuvântul lui Dumnezeu care ne propune un program de viaţă bazat pe rugăciune sinceră, solidaritate fraternă şi sobrietate personală.
Cu bucurie si in acest sfarsit de saptamana, am iesit la drum in intampinarea acelor frati si surori care acum sunt parte din viata noastra, aceia care asteapta de la noi un semn de comuniune, un cuvant de imbarbatare sau o mana intinsa in ajutor. Astfel, cu voia Bunului Dumnezeu, am vizitat Centrul Social de Urgenta, unde fiecare beneficiar a primit cate o paine si un pateu. Oamenii s-au bucurat de prezenta noastra, caci ne asteptau ca de fiecare data. Ne bucuram ca macar la cina au putut sa-si potoleasca intru-catva stomacul. Deasemenea, alte 5 familii, au primit in aceste zile vizita noastra si cate un pachet consistent cu alimente neperisabile, mezeluri si carne,ca hrana pentru zilele urmatoare. Fie ca Domnul sa le poarte de grija si pe mai departe !
Pentru putinul pe care am reusit sa-l facem in aceste zile, in numele Sau, multumim tuturor acelor donatori, care contribuie fiecare cu ce poate si cum poate, fie cu banuti in contul asociatiei noastre, fie cu donatii de alimente, cat si firmei Panemar, care ne insoteste pe acest drum al nostru, in cautarea celor flamanzi si insetati, trupeste si sufleteste, saptamana de saptamana! Pe toti, Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca daruirea si inima buna ! Multumim deasemenea si celor 2 voluntari de vineri, Iulia Pop si Andrei, care au preluat si ei sarcina vizitarii unei familii din localitatea Popesti, o familie care traieste in conditii grele, cu 2 copilasi gemeni de 11 ani, un baietel cuminte, inteligent si foarte perspicace si o fetita, care din pacate sufera de un handicap psihic grav... Multumim si echipei de voluntari de astazi, Maria Boeru si sotului ei, care impreuna cu colegul nostru Cristian Olaru, au vizitat in aceasta dupa-amiaza, familia Jurcan din Apahida, cu 8 copii, care locuiesc in conditii grele, intr-o casa saracacioasa si se descurca asa cum da Bunul Dumnezeu...
Isus Cristos este cel care a ales să călătorească împreună cu noi pe corabie, pe marea învolburată a vieţii. Prin jertfa crucii sale, El ne-a răscumpărat din sclavia celui rău. Dar nu ne comportăm noi oare de cele mai multe ori in mod nevrednic, atunci când nu aşteptăm de la Dumnezeu decât semne sau minuni sau un mod de a acţiona conform cu modul nostru de a gândi si cand , in mod egoist, nu ne pasa decat de propria noastra bunastare materiala sau spirituala, fara a ne gandi un pic la cei ce sufera in jurul nostru ? Însă Dumnezeu are planul său cu fiecare dintre noi, prin care pe toţi ne vrea alături de El în Împărăţia sa, si bogati si saraci. De aceea, să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să-i oferim lui viaţa noastră întreagă, deoarece El este acela care ne-a răscumpărat şi ne-a eliberat din sclavia păcatului, prin Fiul său Isus Cristos.Dumnezeule, care eşti izvorul a toată bunătatea si îndurarea, tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea şi pomana vindecă rănile pricinuite de păcate; priveşte cu bunăvoinţă spre noi, cei care, apăsaţi de povara greşelilor, ne recunoaştem vinovăţia, şi ridică-ne mereu cu îndurarea ta.
Asociația Misionarii lui Padre Pio © 2016 | Toate drepturile rezervate.