Centrul Social-Comunitar Pietrelcina - 27.05.2017

"Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine”.

Tocmai am celebrat înălţarea Domnului nostru Isus Cristos la cer şi aceasta ne umple inima de o aleasă bucurie şi de o certă siguranţă, pentru că în Isus Cristos înălţat la cer, avem un Mare Preot mijlocitor puternic la tronul lui Dumnezeu (cf. 1Tim 2,5; Evr 8,6; 1In 2,1) şi un rugător stăruitor în faţa lui Dumnezeu, aşa cum vedem şi din evanghelia de astăzi (cf. In 17,9; Lc 22,32). Cu un astfel de mare preot, puternic în rugăciune şi în mijlocire, nu putem fi decât încrezători şi să spunem cu psalmistul: "Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa" (Ps 27,1)? Isus are putere să-i mântuiască pe cei păcătoşi în chip desăvârşit (cf. Evr 7,25) şi să-i mute în împărăţia de slavă. Tâlharul, i-a zis lui Isus: "Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia ta!" Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai" (Lc 23,42-43). Imediat, prin rugăciune, tâlharul pierdut a devenit mântuit.

Cu acest gand in minte si in suflet, am pornit și astăzi în căutarea Chipului Său, printre cei săraci și aflați în diverse lipsuri si necazuri, dorind totodată să ducem acest mesaj de iubire și mângâiere în sufletele cele greu încercate ale fraților și surorilor noastre...Drumul creştinului cu Isus înviat, cu Isus Marele Preot, cu Isus înălţat şi glorificat de-a dreapta Tatălui, cu Isus mijlocitor şi rugător pentru noi, conform lecturilor din această duminică, este un drum de încredere, de optimism, de siguranţă, şi de speranţă neclintită. Şi este normal să fie aşa de vreme ce avem un Mare Preot la Dumnezeu; un Mare Preot care a biruit diavolul, păcatul şi moartea; un Mare Preot care ne apără, mijloceşte şi se roagă pentru noi.

Astazi a fost randul celor 3 bunici, pe care le avem permanent in grija noastra, sa primeasca vizita misionarilor lui Padre Pio si sa daruim fiecareia, din ceea ce in aceste zile, am reusit sa adunam prin bunavointa si disponibilitatea dumneavoastra! Ca in fiecare saptamana, am fost primiti cu nerabdare, bucurie si entuziasm si am reusit sa oferim acestor 3 batrane cate un pachet cu alimente neperisabile, dar si mezeluri, conserve si dulceata sau compot. Deasemenea, o alta familie nevoiasa, cu multi membri a primit cativa saci cu haine si alte lucruri necesare pentru casa.

Prin aceste gesturi mici încercăm să ascultăm de porunca Domnului ”Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit eu” (In 15,12). Gesturi mărunte, de fiecare zi, gesturi de apropiere față de un bătrân, de un copil, de un bolnav sau de o persoană care trece prin singurătate și greutăți, fără casă sau fără un loc de muncă… Ultima oprire a fost ca de obicei la Centrul Social de Urgenta, unde cei cca. 50 de beneficiarii ne asteapta in fiecare seara de sambata si au primit fiecare cate o paine calda si o conserva de carne. O noua familie, cu 2 copilasi micuti locuiesc de cateva zile in acest centru...sa speram ca sederea aici le va fi cat mai scurta si vor reusi sa poata sustine curand o chirie intr-o locuinta decenta !

Multumim tuturor acelora care si in aceasta saptamana ne-au fost alaturi si ne-au sprijinit prin donatiile lor constand in paine, alimente, dulciuri, sau haine: firma Panemar, Anita Ana, familiilor Dragoste si Seleusan! Bunul Dumnezeu sa rasplateasca tuturor cu acea iubire unică, pe care numai El o are fată de noi oamenii! Deasemenea multumim lui Cristian Olaru, pentru sprijinul lui de fiecare săptămână!