Centrul Social-Comunitar Pietrelcina - Sambata, 01.07.2017

"Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata".

Ce fel de sentimente se află într-o inimă care are posibilitatea să facă binele, să ajute, să ofere „fie şi numai un pahar cu apă rece” (Mt 10,42), dar nu vrea și rămâne indiferentă în fața celui căzut, sărac, însetat? Dar în inima noastră ce fel de sentimente avem? Cum suntem noi față de cei care trec prin viața noastră? Conștientizăm cât de mare este darul ca cineva „să-ți calce pragul casei”, „pragul” inimii?

Luna iulie în care am intrat acum este luna când oamenii ies la seceratul şi adunatul holdelor în hambare. Cu adevarat "ogorul Domnului" este mare, dar "lucratorii" sunt din ce in ce mai putini si devine cumva dezolant sa privesti lucrarea mare pe care Dumnezeu ne-o pune in fata, dar pe care nu mai are cine sa o duca la indeplinire...dar, increzatori in promisiunile facute de Domnul, noi nu ne dam batuti si mergem inainte, oricat de greu ar fi! Ca să ne dăm seama de acest mare dar (și de obligațiile pe care le avem!) este suficient să ne gândim la cei care sunt singuri, mobilizați la pat sau închiși în case sau în spitale. Să ne gândim la cei cărora rar de tot le sună telefonul și poate niciodată nu le bate nimeni la ușă. Să ne gândim la cei suferinzi și abandonați care așteaptă însetați să treacă prin viața lor „un om sfânt al lui Dumnezeu” (cf. 2Reg 4,9). Iar dacă cunoaștem astfel de oameni însetați, părăsiți, să-i vizităm. Să trecem prin viața lor. Astăzi! Făcându-le acest bine, nu doar că vom fi o rază de speranță pentru ei și pentru viitorul omenirii, ci vom simți cum în inima noastră avem „atitudinea lui Isus Cristos”, suntem cu adevărat ucenicii săi (Fil 2,5).

Asa ca si in aceasta sambata, avand doar cateva zeci de paini si conserve, am iesit din nou sa lucram in "ogorul" Domnului, acolo in mijlocul saracilor si nevoiasilor, care ne asteapta mereu si carora trebuie sa le vestim bunatatea Domnului! Pentru ca am avut doar 2 donatii in acest sfarsit de saptamana, tot ce am putut face a fost sa oferim 2 pachete alimentare la 2 familii nevoiase, familii cu 4 si respectiv, 1 copil, dulciuri, haine si produse de igiena si oamenilor de la Centrul Social de Urgenta din str. Dragos Voda, cate o paine si o conserva de fasole cu carnati. Deasemenea, o alta familie, a primit cativa saci cu haine pentru adulti, dar si pentru copii. Pentru putinul oferit si in acest sfarsit de saptamana, multumim firmei Panemar, care ne sustine mereu cu paine calda si gustoasa, Cristina Popescu si Angy, pentru donatiile oferite, pe care le-am oferit alaturi de paine, celor in nevoi ! Va multumim tuturor pentru bunavointa si va asiguram de rugaciunea noastra umila!

În fiecare zi Cristos ne cere să răspundem la întrebarea adresată ucenicilor și, prin ei, tuturor oamenilor, inclusiv nouă: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi?” (In 13,12)? Dacă înțelegem, atunci trebuie să ne fie atât de clar că avem obligația de a-i vizita pe cei singuri, pe cei în suferință. Ba chiar avem obligația de a-i sluji: „Dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu” (In 13,14-15). Să începem astăzi „să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,7). Să renunțăm la orice formă de creștinism comod și să mergem în întâmpinarea celor săraci, suferinzi, părăsiți. Să nu ținem la viața noastră, la bunurile noastre, căci pe toate le vom pierde (cf. Mt 10,39). Ieșind în întâmpinarea celor nevoiași să devenim „un neam sfânt”, „vrăjmași ai lăcomiei”, astfel încât „să vestim tuturor oamenilor faptele măreţe ale celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (cf. Ex 18,21; 1Pt 2,9). Să ne deschidem inima față de frații noștri. Ba chiar „să ne lărgim inima” (cf. 2Cor 6,11-3), să facem din ea un izvor de bine, de fericire. Să trecem prin viața aproapelui având inima larg deschisă și dorința de a fi asemenea lui Cristos, de a fi oameni sfinți ai lui Dumnezeu.