Centrul Social-Comunitar Pietrelcina - Sambata, 11.11.2017

«Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare! (...)Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!"

Ceea ce vrea să spună parabola celor zece fecioare de astazi, cu cinci fecioare înţelepte şi cu cinci fecioare nechibzuite, este că la venirea lui Isus de-a doua, Domnul va face o separare completă între "oi şi capre" (cf. Mt 25,33), între cei care sunt cu adevărat credincioşi şi cu cei necredincioşi (cf. Mt 25,13). Despre "fecioarele nechibzuite", care au fost un soi de "creştinii numai cu numele", Isus spune: "Niciodată nu v-am cunoscut" (Mt 25,12). Domnul rosteşte această parabolă pentru ucenicii săi din toate timpurile, deci şi pentru noi. Nu ştim timpul venirii Fiului Omului, timp al venirii care este o taină divină menită să ne menţină activi şi să veghem pentru a zidi pe temelia Cristos numai "aur, argint, pietre scumpe" şi nu "lemn, fân şi trestie" care ard în ziua judecăţii.

Urmand aceasta chemare la mantuire adresata noua tuturor, am dorit ca si in acest sfarsit de saptamana sa iesim in intampinarea acelora care au nevoie mai mare si mai multa, sa simta aceasta prezenta binecuvantata a Mirelui Cristos in viata lor! Astfel, din mila Domnului, am reusit sa vizitam din nou, cu bucurie, Centrul de Gazduire Temporara, din str. Oasului, unde toti beneficiarii au primit cate o paine si o conserva de fasole cu carnaciori, de care s-au bucurat foarte si ne-am multumim cu recunostiinta! Mai tineri sau batrani, toti sunt acolo ca o mare familie, asteptand saptamana de saptamana un semn de bunavointa si disponibilitate din partea noastra! Nu e deloc greu si avem aceasta sfanta datorie de a le arata ca nu sunt singuri in incercarile vietii lor!

Drumul a continuat in mijlocul a 4 familii, 2 batrane singure si neputincioase, tanti Rozalia din str Fagului si tanti Elisabeta din str. Republicii, care mereu ne asteapta cu bucurie si nerabdare si care infrunta cu mari dificultati anii grei ai batranetii. Alte 2 familii cu 3 si respectiv 8 copii, care locuiesc in loc. Jucu si Borsa, au primit vizita noastra. Alimente neperisabile, conserve, legume, mezeluri, pateuri, muraturi, dulciuri si paine, au fost darurile pe care misionarii lui Padre Pio, le-au putut oferi acestor suflete greu incercate!

Mântuirea este, de fapt, scopul vieţii. Este mântuirea scopul vieţii şi fericirea noastră? Şi nu este o fericire scurtă şi mică, dar o fericire veşnică, totală. Şi cum putem dobândi această mântuire? Simplu: prin har şi prin credinţă dovedită prin fapte bune indreptate spre toti semenii nostri aflati in suferinta si nevoi! E cea mai la indemana modalitate pe care o avea de a castiga fericirea nepieritoare ! Cineva spunea următoarea poveste: "Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă venită de la oameni. Şi iată că la uşa casei mele se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea. Îmi zise: «De ce eşti trist?» Îi spusei de ce. El, surâzând, îmi zise: «Hai să cumpărăm puţină fericire». M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă: «Ia ceva bani cu tine», îmi spuse şi apoi am plecat. Prietenul m-a dus la nişte săraci cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea dispărea din sufletul meu, iar când ne-am întors acasă amândoi eram cu sufletul plin de pace şi de îmbucurare. «Vezi, îmi zise prietenul, cum se poate cumpăra fericirea?» Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine". 

Ne rugam Tatalui Milostiv, sa primeasca jerfta noastra si a dumneavoastra, ii multumim ca ne ingaduie sa-i slujim mereu prin cei saraci si necajiti si ii cerem sa rasplateasca cu tot binele si binecuvantarea Sa, pe toti aceia stiuti numai de Bunul Dumnezeu, care au contribuit la actiunea din acest sfarsit de saptamana,prin donatiile lor direct in contul asociatiei noastre si in special firmei Panemar si magazinului Auchan Iris, pentru paine, alimentele si legumele oferite si in acest sfarsit de saptamana !

Nu trebuie să trăim nici în ignoranţă, nici în indiferenţă şi nici în lipsă de speranţă (cf. 1Tes 4,13). Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare (cf. Mt 25,6)! Mirele este la uşa inimii noastre (cf. Ap 3,20-21). Pentru noi Mirele este peste tot: este în fratele sau sora care au nevoie de ajutor; este în biserică; este în lecturile biblice; este în euharistie. Mesajul aceste duminici este acesta: Nimeni nu trebuie să fie trist şi lipsit de speranţă, căci prin Emanuel, Dumnezeu este mereu cu noi, ca să facem alegeri înţelepte. Sa ne rugam si noi impreuna cu Sfânta Tereza de Calcutta, astfel: "Doamne, când sunt amărât şi sărac, trimite-mi pe cineva mai amărât şi mai sărac decât mine, ca prin el să cumpăr de la tine un plus de fericire!"