„Mânca-vor săracii și se vor sătura” - Vineri, la Centrul Social de Urgenta

Penultima zi de septembrie a adus persoanelor gazduite temporar la Centrul Social de Urgenta din str. Dragos Voda, o noua masa calda, preparata din toata inima si cu toata bunavointa! Meniul zilei de azi a fost mamaliguta cu ciulama de ciuperci si piept de pui, ca de obicei, cca. 50 de portii, pentru 50 de persoane.

Au bucatarit cu drag si voie buna, colega noastra Alina, impreuna cu cumnata ei Diana si prietenelor noastre mai vechi, Liliana si Camelia, toata echipa fiind coordonata de parintele Marius Furtuna, care s-a reintors in mijlocul nostru, dupa o perioada mai indelungata de absenta, bineinteles motivata ! Oameni frumosi, cu suflet mare, au facut ca atmosfera din bucatarie, in aceasta seara, sa fie una de bucurie, de disponibilitate si daruire ! Le multumim din inima, tuturor!

Mancarea a fost si de aceasta data atat de bine primita, incat nu a mai ramas nici macar o portie :) De cateva portii din aceeasi mancare gustoasa au beneficiat si alte cateva persoane gazduite la Centrul din str. Oasului!

Se pare ca vremea rece, care se instaleaza usor, usor, aduce la masa noastra toti mai multi oameni ai strazii, zgributi de frig si foame! Fie ca Bunul Dumnezeu sa lucreze in inimile cat mai multor oameni cu suflet mare, ca, impreuna, sa nu uitam nici cand de acesti frati ai nostri si, macar o data pe saptamana sa le putem oferi o farfurie cu mancare calda!

Azi Biserica ne-a amintit de sfintii arhangheli: ca Mihael ne pazeste, ca Rafael ne vindeca si Gabriel ne anunta vestea buna si noi ne-am continuat misiunea alaturi de acesti frati si surori ale noastre, care se zbat sa supravietuiasca. De multe ori avem impresia ca noi am fi vre-un fel de ingeri pt ei, dar in realitate, ei sunt mai ingeri decat multi din noi, caci Domnul ii trimite parca sa ne mai aminteasca nevoia sa de dragoste si de milostivire!

Pentru tot ceea ce azi s-a folosit la prepararea mesei, multumim cu recunostiinta familiei doamnei Minodora Gherca, care de departe ne sustine mereu cu rugaciunea si fapta! Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca jertfa si sa va daruiasca in toate binecuvantarea Sa!