„Mânca-vor săracii și se vor sătura” - Luni, 13.02.2017.

Este deja in programul nostru de fiecare inceput de saptamana ca in fiecare seara de luni sa ne aflam in mijlocul beneficiarilor Centrului de Gazduire Temporara din str. Oasului, asa ca nici azi n-am facut exceptie si impreuna cu o noua echipa de oameni faini, am bucatarit cu drag si voie buna! Meniul serii a fost ciorba de porc si legume si cus-cus cu carne de porc, iar la desert am avut cornulete cu gem si fructe confiate. Pentru ca a fost pregatita cu multa pricepere, disponibilitate si mai ales mult suflet, mancarea a iesit buna si gustoasa, pe placul tuturor si suficienta cat sa ramana si pentru cei intarziati sau cei doritori de supliment! De aceeasi cina deliciosa, au avut parte si cele 3 mame cu copiii lor, aflati intr-un regim de protectie, care locuiesc intr-un apartament inchiriat, in acest oras.

Pentru sustinerea si pregatirea mesei din aceasta seara, multumim colectivului firmei EPMC, care ne-au fost alaturi si azi, in special doamnei Ioana Camarasan, dar si tuturor colegilor ei ! Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca tot efortul si daruirea!

Speram si ne dorim sa putem continua sa oferim aceasta masa in fiecare saptamana si sa dam marturie tuturor ca acest putin pe care il oferim acestor oameni, pentru fiecare dintre ei inseamna mult mai mult decat ne-am putea noi da seama...e atentie acordata, e sentimentul ca nu sunt ai nimanui, e responsabilitate, e bucurie, e nadejde ca nu sunt uitati si marginalizati si nu in ultimul rand e foame potolita, macar pentru o seara...